Sentimente

Sentimente... Sunt de parere ca toti trecem prin aceleasi trairi, unii le iau ca atare, altii le simt profund. Poate e prostesc sa ma plang aici, dar de ceva timp simt ca nu mai pot trece peste anumite sentimente de tristete, de plictis, de neliniste, de "satul". Ce-i drept acum cateva luni am trait cel mai intens senzatia ca sunt luata ca atare, ca nu contez sau mai bine spus sunt "de decor", un fel de "lasa ca-i trece", doar ca nu-mi trece. Se resimt acum toate momentele cand m-am simtit data la o parte, de fiecare data cand incercam sa spun ceva si eram itnrerupta de parca nici nu as fi spus ceva. Nu sufar de atentie, nu-mi place sa fiu in "the spotlight", dar mi-ar placea sa cred ca atunci cand vorbeste cineva si il/o respecti, nu vorbesti peste el/ea, cu atat mai mult cand incearca sa spuna lucrul ala de 15 minute... Un alt lucru neplacut este atunci cand se ia in bataie de joc bunavointa si incredera cuiva, lucruri care ar trebui sa fie reciproce (dar nu sunt), cand sunt apreciate lucruri complet aiurea, in loc sa fie apreciat faptul ca ai o persoana cui sa-i vorbesti sincer, pe care stii ca te poti baza, care vrea sa te ajute, lucruri pe care, la un moment dat ne dam seama ca sunt importante (cel putin unii dintre noi). As vrea sa pot scapa de sentimentele astea de inutilitate, de neajuns, ca nu sunt destul de buna, desi nu am de ce sa ma plang, recunosc, am multe lucruri de care sunt norocoara (familie, prieteni), dar sentimentele astea sunt acolo si ma preseaza si partea cea mai rea e ca nu stiu cum sa trec peste ele, ce sa fac, stiu ca timpul e cel mai bun remediu, dar incep sa cred ca nu e bine ca persista. Mi-am plans destul frustrarile pentru seara asta :) Noapte buna

Cuvinte

     Ceva ce mi se pare foarte interesant: un Dictionar Etimologic.

     Plus Dictionarul Etimologic al Limbii Romane si un blog: http://etimologianumelor.blogspot.ro/

DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE

1984

“Perhaps one did not want to be loved so much as to be understood.”
― George Orwell, 1984

      Cat de adevarate sunt cuvintele astea in momentul de fata.


 P.S. Ma voi apuca de cartea asta. Trebuie :D

Pamant

    

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie." - Facerea (Geneza), capitolul 2, versetul 7.

Asa cum scrie in versetul de fata, suntem facuti din tarana si in tarana ne vom intoarce, dar eu consider ca ceea ce conteaza este "lutul" din care suntem facut si ce facem cu el. Asa cum lutul trebuie sa aibe o anumita consistenta pentru ca olarul sa isi savarseasca creatia, asa si noi trebuie sa ne formam in asa fel incat existenta noastra sa capete sens si forma. Pentru a ajunge la consistenta necesara, lutului trebuie sa i se adauge apa, dar daca adaugi prea multa apa, el devine moale si nu poate sa-si mai insuseasca forma. Tot asa se intampla si daca se adauga prea putina apa, el devine rigid, sfaramicios si va fi imposibil sa-si ia forma finala. Apa aici devine viata, intamplarile noastre, sentimentele, gandurile, tot ceea ce ne reprezinta si in functie de aceasta apa, de modul in care percepem viata, modul in care trecem peste diverse intamplari mai mult sau mai putin fericite, ne formam noi ca om, ca persoana, ca acel vas creat de Olar.

Quo Vadis

     De curand am terminat de citit cartea Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz. Nu pot spune decat ca este o carte foarte frumoasa si ca merita citita (detaliile le las sa le descoperiti voi), si mi-au sarit in ochi mai multe citate care, din pacate nu le am notate, dar promit ca voi reactualiza articolul. 
    Revenind, un citat anume mi-a placut foarte mult: atunci cand Chilon cere iertarea pacatelor sale fata de Pavel, cel din urma spunand ca daca va arunca un bolovan in mare nu o va umple, atat de mare este iubirea lui Dumnezeu fata de noi, si am stat si m-am gandit comparativ cu aceasta metafora, eu nu sunt decat o balta ca si acelea de dupa ploaie care, la aruncarea unei simple pietre ma imprastii. Ca sa vezi cat avem de lucrat pentru acea stare absoluta (sau macar aproape de acel absolut), dar ca si apa care erodeaza incet, incet pamantul, pietrele, marindu-se acea "balta" asa trebuie si noi sa "erodam pietrele" ce ne apasa pe suflet sa invatam, sa iubim si sa invatam sa iubim. Si trebuie sa luam exemplu perseverenta si rabdarea apei, de natura ei purificatoare.

     "Dumnezeul nostru e Dumnezeul îndurării, repetă apostolul Dac-ai sta pemalul mării şi ai arunca pietre în apă, ai putea oare să umpli cu ele abisul mării?Iar eu îţi spun că mila lui Christos este ca marea şi că păcatele oamenilor vor fiînghiţite de ea, cum sînt înghiţite pietrele de abis" - Quo Vadis, Henryk Sienkiewicz.

Prima postare

     Fiind prima postare pe acest blog vreau ca introducere sa mentionez motivul pentru care l-am creat. De mult timp imi doresc sa tin un jurnal si am incercat de multe ori, dar fara succes, pentru ca ori nu reusesc sa ma tin de el, ori imi seaca inspiratia foii / tastaturii, ori, ori, ori... Aici nu vreau sa dau nume, pentru ca "oamenii sunt trecatori" - cum mi s-a mai zis, aici vreau sa imi scriu gandurile - de unde si titlul blogului, aici vreau sa-mi scriu parerile pe care nu pot intotdeauna sa mi le exprim, fie si in cateva randuri pentru ca nu sunt o persoana care sa abereze mult despre nimic. Blogul l-am creat in primul rand pentru mine, pentru ca, ca multi altii, ma simt singura (desi am o familie minunata, am prieteni, cam tot ce si-ar putea dori cineva - si sincer apreciez tot, dar am un "gol" pe care vreau sa-l luminez sa vad ce e inauntru, sa-l "umplu"), pentru ca vreau sa ma cunosc, iar pentru inceput, si pentru linistea mea sufleteasca, voi pastra blogul numai pentru mine, dar poate, candva il voi deschide pentru noi pareri, idei, sfaturi, s.a.m.d.